Teoria nebunului: O strategie cu rădăcini în Războiul Rece

Amenințările violente și comportamentul imprevizibil au fost analizate recent de politologul Andrew Latham, care a evidențiat că aceste tactici sunt considerate strategice în politica externă actuală. Potrivit unui studiu publicat în The Conversation, concepția de „teoria nebunului” subliniază utilizarea acestor metode pentru a destabiliza adversarii și a obține avantaje.

👉 Originea și aplicarea istorică a teoriei nebunului

Teoria nebunului are origini care datează din timpul lui Machiavelli, dar este asociată mai ales cu Richard Nixon, care a utilizat acest concept pentru a forța capitularea Vietnamului de Nord în războiul din Vietnam. Istoricii notează că aplicabilitatea teoriei a fost limitată, de exemplu, în urma alertării nucleare de către Nixon în 1969, care nu a dus la sfârșitul conflictului, ci mai degrabă a întărit prudența sovietică.

Existau trei condiții care făceau teoria mai eficientă în acea perioadă. Prima era lipsa informațiilor rapide, ceea ce permitea menținerea ambiguității. A doua condiție se referea la un adversar stabil, care opera sub o ierarhie strictă. A treia era credibilitatea câștigată prin reținere în alte domenii, demonstrând că comportamentul nebunului părea excepțional într-o lume controlată.

👉 Limitările actuale ale strategiei în politicile moderne

În contemporaneitate, însă, amenințările sunt transmise rapid prin rețele sociale, iar imprevizibilitatea nu mai provoacă frica necesară pentru a fi eficientă. Latham subliniază că, în actuala eră de volatilitate, liderii trebuie să fie precauți, iar comportamentele neregulate nu mai surprind adversarii. Exemplele recente, precum modul în care Trump a gestionat situațiile legate de Iran și Groenlanda, arată că astfel de strategii nu au dus la rezultate durabile, ci au generat confuzie și incertitudine.

Mai mult, lumea contemporană devine din ce în ce mai puțin predispusă la șocuri prin amenințări. De exemplu, India a reușit să își întărească legăturile cu China în fața presiunilor economice americane. În acest context, teoria nebunului, care a funcționat într-o lume rigidă, își pierde din efectivitate, în special când politica actuală pare haotică.